Sâmbătă, 21 noiembrie, am participat la Concursul de utilizare eficientă a calculatorului Infopici (cuprins in Calendarul activităților regionale și intejudețene 2015 – pozitia 1393) organizat de Școala Gimnazială Nr.9 Ștefan cel Mare din Focșani.
Am petrecut ultimele zile de toamnă blândă în familia ospitalieră a focșănenilor, alături de colegi din Eforie Nord și Eforie Sud.
Vizitele la Muzeul Unirii, Piața Unirii și la Mausoleul de la Mărășești au fost lecții emoționante de istorie locală, care ne-au oferit dovezi concrete ale eroismului românilor, ale dorinței de a trăi în unitate și libertate.
Dincolo de premiile primite, de îmbogățirea cunoștințelor de istorie, geografie, cel mai mare câștig rămâne prietenia.